(R)– Propunerile privind salarizarea unică a bugetarilor au ajuns deja pe masa Guvernului. Credeţi că o astfel de lege ar putea fi adoptată fără dispute între diferitele categorii de salariaţi în sistemul public?
(NP)– În România, lipsa unor prevederi unitare privind salarizarea în sistemul bugetar a condus la apariţia a tot felul de situaţii care au depăşit demult pragul normalului. Există, aşadar, pericolul iminent al apariţiei disputelor între diferite categorii de salariaţi, ceea ce este mult mai grav, în opinia mea, decît încercarea de a aduce un minim de echitate în ceea ce priveşte salarizarea. În lipsa unei astfel de legislaţii unitare au apărut o multitudine de legi care, separat, au condus la o situaţie de-a dreptul gravă, cu discrepanţe majore în privinţa salarizării în sistemul public. Dau ca exemplu situaţia în legislaţia actuală privind funcţionarii publici, care este total depăşită. E normal, deci, să venim acum cu o corectură. Eu îmi aduc aminte că şi înainte de 1989 existau disfuncţionalităţi, în sensul că un profesor universitar avea un salariu mai mic decît un "specialist" de pe o platformă industrială. Acum, astfel de situaţii au devenit însă ceva obişnuit, iar nişte corecturi sînt mai mult decît necesare. Evident, vor fi discuţii în continuare, dar cred că important este să creăm cadrul pentru ca astfel de dispute, generate de situaţii anormale, să nu mai apară.
(R)– Cu toate acestea, vedem că salariaţii din Justiţie, spre exemplu, cer în continuare menţinerea unui regim special în ceea ce-i priveşte. O legislaţie nouă ar trebui să elimine aceste aspecte?
(NP)– E clar că sistemul actual de salarizare a bugetarilor nu mai poate fi menţinut, iar asta nu e valabil doar pentru Justiţie. Vorbind acum ca unul care am lucrat anterior pe diferite poziţii de conducere publică, vă spun că nu mi se pare corect ca o persoană aflată într-o postură cu expunere maximă, atît ca răspundere, cît şi mediatic, să aibă un salariu inferior decît cei aflaţi în subordine. Pe de altă parte, nu mi se pare deloc corectă atitudinea unor sindicate care pun problema de o maniera brutală, invocînd caracterul special al activităţii pe care-o desfăşoară.
(R)– Credeţi că sistemul de salarizare dinainte de 1989 ar putea fi adus în discuţie în dezbaterile actuale, în privinţa unei anumite ierarhizări profesionale?
(NP)– Cînd am făcut vorbire la sistemul comunist m-am referit ca la unul defectuos. Nu vă ascund faptul că ideea unui pachet legislativ pentru salarizarea unică a bugetarilor a mai fost adusă în discuţie, chiar de dl Vasile Blaga, însă el a fost amînat tocmai pe motivul că va genera dezbateri aprinse, luîndu-se în calcul inclusiv riscul unei dezbinări în societate, între diferite categorii profesionale. Dar, într-o România a anomalităţii, orice corectură adusă sistemului pare ceva anormal. Din acest punct de vedere, cred că în elaborarea unui astfel de pachet legislativ trebuie avut în vedere în primul rînd să nu adîncim diferenţele de natură socială, iar cei din sistem să înţeleagă că nimeni nu e mai special decît altul. O astfel de gîndire ar fi periculoasă şi cred că nimeni nu-şi poate permite să catalogheze propria muncă drept cea mai riscantă sau cea mai importantă pentru societate.
(R)– Pe de altă parte, referindu-se la salariile foarte mari din unele domenii, conducerea PD-L spune că nu se mai pot aduce ajustări...
(NP)– Acesta ar fi una din metodele de a aduce un oarecare echilibru, în sensul stopării oricăror creşteri la salariile mari, dar şi pe principiul că statul nu poate retrage cuiva un drept odată cîştigat. Statul român a pierdut deja nenumărate procese la CEDO pe această temă, iar cineva, mai în glumă, mai în serios, chiar spunea că statul ar trebui să se mute la Strasbourg, avînd în vedere multitudinea de procese intentate. Pe de altă parte, nu-i mai puţin adevărat că, la acest moment, sîntem "beneficiarii" unui sistem creat tot de noi. Prin urmare, tot noi sîntem cei care trebuie să-l corectăm.

Dan Haţegan, Evenimentul de Iaşi