deputat Nicusor Paduraru
Colegiul 12 Nicolina Iasi
> Filmul zilei  
  > Newsletter  
 Nume
 
 E-mail
 
 
  > Log in  
  utilizator
 
  parola
 
  -recuperare parola
> Nicuşor Păduraru: "Există premise pozitive pentru ca întreaga clasă politică să acorde mai multă atenţie dezvoltării economice a zonei Moldovei"

Deputatul ieşean Nicuşor Păduraru, ales la începutul acestei sesiuni parlamentare în funcţia de vicelider al grupului PDL de la Cameră, afirmă într-un interviu acordat portalului Machiavelli.ro că din această nouă postură va încerca să gestioneze cât mai bine relaţiile grupului cu Guvernul pe problematica economică.
Nicuşor Păduraru spune că întreaga clasă politică ar trebui să-şi îndrepte atenţia asupra găsirii de soluţii pentru reducerea decalajului de dezvoltare economică între Moldova şi celelalte zone ale ţării, iar unul dintre proiectele asupra căruia se va concentra îl reprezintă viitoarea autostradă Iași - Tg. Mureș.

- Consideraţi că alegerea în funcţia de vicepreşedinte al grupului PDL de la Camera Deputaţilor este o etapă intermediară din parcursul spre o poziţie importantă în ierarhia partidului?

- Se poate spune și așa. Eu nu am văzut niciodată în votul colegilor o rampă spre o funcție mai mare, ci doar o cotă mare de încredere oferită ceea ce implică întoarcerea unui răspuns care se numește responsabilitate. Mă interesează în primul rând ca poziția de vicelider al grupulu parlamentar PDL pe domeniul economic să aducă un plus de imagine și coerență. Și evident eficiență.

- Puteţi detalia care vor fi de acum atribuţiile dvs. în cadrul grupului PDL de la Cameră?

- Voi forma o echipă cu ceilalți colegi ai mei și împreună cu domnul Mircea Toader, liderul grupului parlamentar PDL, rolul meu ține de gestionarea relațiilor cu guvernul pe domeniul economic. Voi fi persoana de legătură cu mai multe ministere și menționez economia, finanțele, transporturile, mediu, muncă, agricultură și comunicații.

- Aţi declarat că v-aţi dori, din noua funcţie, să aveţi un cuvânt mai greu de spus privind economia din zona Moldovei. Aveţi anumite proiecte în acest sens?
- A fi vicelider al grupului parlamentar PDL presupune să am o viziune echilibrată și corectă cu oricare dintre colegii mei, indiferent de regiunea pe care o reprezintă. Este însă foarte bine cunoscut faptul că regiunea Nord-Est a României este cea mai săracă din Europa și că are nevoie de investiții directe pentru a reduce decalajul de dezvoltare economică. În acest context faptul că viceliderul cu responsabilități pe domeniul economic provine din Iași, cel mai mare și mai important oraș al Moldovei, înseamnă că sunt premise pozitive și pentru atenția care trebuie oferită dezvoltării Moldovei. Referitor la planuri sau proiecte, consider că v-am oferit deja argumentele care justifică creșterea atenției întregii clase politice asupra Moldovei, indiferent că vorbim de guvern sau parlament. Din start punctez pentru început proiectul autostrăzii Iași - Tg. Mureș, care va lega Moldova de Transilvania și implicit de Europa.

 

Sursa: Machiavelli.ro

> Alte stiri
 Deputatul Nicusor Paduraru si-a depus astazi candidatura pentru Primaria Iasi, iar Petru Movila pentru functia de presedinte al Consiliului Judetean. Tot astazi au fost depuse si listele pentru Consiliul Judetean si cel Local. Printre candidati ...
Multă sănătate, lumină și liniște alături de cei dragi!
La 103 ani a trăit unul dintre cele mai mari șocuri ale vieții. O centenară nu și-a crezut ochilor când a văzut cât are de plătit pentru încălzirea pe luna februarie: 1.300 de lei. Și asta în condițiile în care ...