Curtea de Conturi a fost sesizată cu privire la cheltuirea banilor publici de municipalitate!
Demersul îi aparţine deputatului PD-L, Nicuşor Păduraru, care în urmă cu o săptămână i-a avertizat pe reprezentaţii Primăriei Iaşi că va apela la o astel de măsura. Parlamentarul şi-a motivat acţiunea acuzând "lipsa de transparenţă a Primăriei" în furnizarea informaţiilor privind investiţiile făcute în 2009. Deputatul Nicuşor Păduraru a înaintat peste 100 de adrese la Primărie. Una dintre solicitări se referea la modul în care a fost cheltuit creditul Dexia, însă răspunsul primit de la Primărie a fost nemulţumitor.
"Ceea ce am primit pe linie Dexia înseamnă doar valoarea investiţiei , locul investiţiei şi atât, nici un detaliu legat de etapele de lucru, cine a lucrat acolo ..vreau şi eu să ştiu strada din faţa blocului meu, daca e prost făcută, cine mi-a făcut-o, mi se pare corect. În tot Iaşul sunt suspiciuni în legătură cu modul cum se plătesc anumite devize pentru investiţiile Primăriei. O să fiu un pic mai precis vreau şi eu să nu am aceste suspiciuni cum că la o lucrare cum ar fi Piaţa Unirii sau altele s-au dat bani mai mulţi şi mai devreme decât s-au terminat lucrările", a precizat deputatul PD-L, Nicuşor Păduraru.
Sursa: TeleM, Andreea Marocico, Adi Balan