Interviu cu deputatul Nicuşor Păduraru PD-L Nicuşor Păduraru
"Politica nu m-a ajutat, ci m-a blocat"
Probabil cei mai mulţi ieşeni îl ştiu pe Nicuşor Paduraru din ipostaza de prefect, iar, mai nou, din cea de parlamentar. Ceea ce nu ştiu ieşenii este că, în afară de latura impenetrabilă a omului "obsedat de respectarea legii", în inginerul Nicuşor Păduraru se ascunde un împătimit al poeziei, istoriei sau literaturii. A ars multe etape, dovadă stând cariera interesantă din zona administraţiei. Ca parlamentar, este muncitor, ca om - perfectionist. Fostul prefect este un dictator din punct de vedere profesional, un coleg incomod, dar şi un familist convins.
TÂNĂRUL
Reporter (Rep.): Cum era Nicuşor Păduraru în copilărie?
Nicuşor Păduraru (N.P.): Eram extrem de curios. M-am născut în apropiere de Mânăstirea din Borzeşti. Am fost iubit de familie. Copilăria mea a fost marcată de o viaţă foarte normală, chiar dacă am avut parte de toate greutăţile unei familii tinere. Părinţii mei mi-au oferit un sens foarte serios al educaţiei. De fapt, toţi membrii familiei au fost educaţi astfel. Am avut rezultate bune la şcoala. Din păcate, la 16 ani nu mai aveam bunici şi mi-am pierdut şi tatăl. Cu el am petrecut ore întregi în pădure. De la el ştiu toate speciile de plante. Ştiu să plantez copaci, viţă de vie, ştiu să fac vin, sa repar o casă şi să am grija de animale. Am rădăcini foarte puternice.
Rep.: Povestiţi puţin despre perioada studiilor.
N.P.: Din clasa întâi am fost elev la Oneşti, la Colegiul "Grigore C. Moisil", cel mai bun liceu din oraş. Recent am avut întâlnirea de 13 ani, pentru că nu am putut să ne vedem la cea de zece. A fost o clasă de liceu sofisticată. Eram cel mai simplu elev dintr-o clasă de vârfuri sociale. După armată, am urmat cursurile Facultăţii de Tehnologia Construcţiilor de Maşini, Secţia Tehnologia Construcţiilor de Maşini, de la Universitatea Tehnica "Gh. Asachi". În anul II a venit Revoluţia. Era perioada în care studenţii făceau demonstraţii pentru apă caldă. Am fost şi eu unul dintre aceia. Un coleg de-al meu a dispărut o săptămână după ce a strigat "Jos Ceauşescu!". Îmi amintesc cum eram aliniaţi în faţă la T17, eram mânaţi ca nişte turme.
A fost frumos, mai ales după Revoluţie. Mă refer la acele atitudini gen Piaţa Universităţii. Tot atunci, în 1991-1992, am făcut o pasiune pentru Corneliu Coposu, care a devenit pentru mine un model politic. Mi-a plăcut din punct de vedere politic. A fost şi a rămas model.
Rep.: Ce aţi făcut după absolvirea facultăţii?
N.P.: După facultate a urmat o scurtă şi densă perioadă de somaj. Nu aveam posibilitatea să subzist. Puteam rămâne la catedra şi la proiectare la Nicolina. În anul IV de facultate m-am căsătorit. În acea perioadă am fost un globe-trotter între Oneşti şi Suceava. A fost o goană după concursuri şi locuri de muncă.
MUNCA
Rep.: Cum au fost primele locuri de muncă?
N.P.: Pentru început am lucrat la RAFO Oneşti. În paralel eram foarte activ la Fundaţia "George Călinescu". Vindeam cărţi, pregăteam expoziţii. În plus, aveam multe colaborări, cum ar fi in domeniul asigurărilor sau al vânzărilor de piese auto. Am muncit enorm. Atunci mi-am permis să-mi creez actuala stare materială. La RAFO am lucrat în secţie, la început la intreţinerea instalaţiilor. Am învăţat mult şi pe zona chimiei. Aveam inovaţii, dar eram dezavantajat. Ulterior am fost preluat de un coleg de la Departamentul Import-Export.
Din noiembrie 2000 şi până în noiembrie 2002 am fost director Tranzacţii la Bursa Moldovei SA Iaşi. Am plecat din Oneşti repede. În doua luni am vândut tot şi am venit la Iaşi. După facultate nu a fost zi în care să nu-i reproşez mamei că am plecat din Iaşi. Făcusem o pasiune aproape nebună pentru acest oraş. Am venit doar cu sufletul. A urmat o cariera în managementul afacerilor. La Bursa Moldovei făceam afaceri cu OMV Austria. A urmat apoi Grupul de firme Conex. Am fost directorul general al companiei. În acea perioadă am făcut o pasiune pentru Theodor Stolojan. Acest lucru a motivat intrarea mea în politică. De altfel, în 2004 am fost cel care a redactat programul de politici industriale din Programul de guvernare al Alianţei DA. În 2005-2006 am fost în industria mobilei. Am avut şi firma mea şi am absolvit şi un curs de design de mobilier.
Rep.: A urmat apoi cariera în administraţie...
N.P.: Din 2004 am fost consilier judeţean. I-am făcut zile fripte domnului Flaiser (pe atunci preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi - n.r.) pe tema legalităţii. Când am plecat din Consiliu, a spus "Am scapat de cel mai incomod consilier judeţean". În 2006 am ajuns prefect. În această poziţie am stat un an şi jumătate. Apoi au urmat şase luni ca director în cadrul Ministerului Afacerilor şi Internelor (MAI). În iulie 2008 mi-am dat demisia de acolo. Primul lucru de care m-am ocupat la MAI a fost Strategia Naţională Anticorupţie. Am lăsat în urmă proiecte de zece milioane de euro. Am lucrat cu poftă, dar din punct de vedere uman ar fi fost o greşeală să rămân. Pentru mine ca om nu se putea aşa ceva: ţin la Iaşi şi, în plus, eram în ipostaza omului care vrea să fie şef, dar nu este decât pion. M-am întors la Iaşi şi am câştigat un mandat de deputat.
PASIUNILE
Rep.: Ce pasiuni aveţi?
N.P.: Pasiunile mele ţin de o latură legată de umanism. Îmi plac artele, literatura, cărţile, muzica clasică. Sunt pasionat de istorie, deşi de formaţie sunt inginer. Am fost insistent. În studenţie mă duceam la cursuri la Facultatea de Filosofie, deşi eram student la Universitatea Tehnica. Din 1993 sunt membru titular în cadrul Fundaţiei Naţionale "George Călinescu" din Oneşti. In 1995 am căştigat premiul special oferit de Fundaţia "Vatra" la concursul pe tematică literară "George Coşbuc", cu volumul de poezie "Creioanele de nuc".
Îmi place acea zonă (umanistă - n.r.). Îmi permite să-mi păstrez echidistanţa. Nu aş putea comunica la fel cu oamenii. Îi inţeleg mai bine. Printre autorii cărţilor din biblioteca mea îi poţi găsi pe Henry Kissinger, Grigore Vieru şi Barack Obama.
Rep.: Ştiu că vă place foarte mult istoria. Din ce motiv?
N.P.: Pentru mine istoria nu se predă la şcoala. Este o necesitate de a simţi un loc, de a-l vedea. Am fost în alte ţări şi am văzut cum ţin la identitatea lor. Mă refer la şantierele arheologice din Turcia, Grecia sau alte zone. Noi nu avem temple romane sau situri de o asemenea vechime.
Pasiunea pentru istorie creşte şi din cauza politicului. Odată cu aderarea la Uniunea Europeană, accentul se pune pe istoria Europei. Unitatea în diversitate şi multiculturalismul pot duce la temerea privind pierderea identităţii naţionale. Aceste două lucruri pot duce la pierderea elementelor locale. Prin lipsa cunoaşterii istoriei locale putem lasă o imagine deformată copiilor noştri.
Rep.: Şi totuşi ce vă place să faceţi?
N.P.: Îmi plac drumeţiile montane. Anul acesta, dupa mulţi ani, am fost pe platourile alpine româneşti. Am fost la Piatra Arsă, Peştera Ialomicioarei, Buşteni. Sunt un împătimit al muntelui.
OMUL
Rep.: Cum este omul Nicuşor Păduraru?
N.P.: Sunt o uzină ca om. Pot pune o întreprindere pe roate. Aş fi putut sta la catedră. Regret enorm că nu sunt în mediul universitar. Îmi place, am o obsesie în a sta lângă studenţi şi a le explica. Nu este încă târziu, mă gândesc serios la acest lucru. Mi-aş dori să spun despre ceea ce ştiu. Chiar cred că am ce spune. Îmi lipseste obsesia de a lucra cu studenţii şi, ca de obicei, sunt veşnicul nemulţumit. Nu sunt un om comod, nu sunt un pion, nu voi sta la coadă în zona decizională. Am o greutate a vieţii personale pe care nu o găsesc la alţi colegi. Politica nu m-a ajutat, ci m-a blocat. Cred că dacă nu aş fi corect, nu aş fi fost votat.
Nu aştept un tratament de altă factură şi, dacă se fac acele compromisuri, să nu se spună că nu sunt compromisuri. Politica nu-mi da avantaje multe. Nu mă schimb pentru că nu vreau să-mi fie ruşine cu mine.
Rep.: Vi s-a reproşat deseori că sunteţi un dictator. Aşa este?
N.P.: Din punct de vedere profesional, da. Încerc să-mi temperez acest lucru, dar dacă se vede, eu ce să fac?
Rep.: Ce alte defecte aveţi?
N.P.: Sunt foarte încăpăţânat. Uneori nu reuşesc să-mi accept colegii cu toate defectele lor şi sunt critic şi asta, din punct de vedere politic, deranjează. Mi s-a spus de câteva ori că sunt arogant. Un om inteligent totdeauna pare arogant faţă de cei mai slabi. Am făcut prea multe ca volum al activităţii de când am terminat facultatea. Uneori mă simt îmbătrânit. Alţii nu au făcut într-o viaţă cât am făcut eu până acum.
Un alt defect este faptul că nu sunt şi mai rău decât sunt. Am o rezistenţă prea mare şi din când în când explodez.
ÎN FAMILIE
Rep: De când sunteţi parlamentar aveţi mai puţin timp pentru familie?
N.P.: Îmi lipseşte timpul pentru familie. Înainte, când lucram în industrie, îmi reglam timpul mai riguros. Pentru mine, Parlamentul este o structură care îşi arată prin toţi porii nevoia de schimbare. Volumul de muncă este impresionant. Sunt 130 de proiecte pe săptămână. Politica nu se face luându-se în considerare valoarea, forţa. Politica este strict legată de voturi.
Rep.: Prima iubire?
N.P.: Ca om care este inginer am o memorie perfectă.
Rep.: Ce oameni v-au marcat?
N.P.: Tatăl meu era un om extrem de sever, riguros, inteligent. De multe ori îmi pare rău că nu pot să-i spun ce idei am. M-au marcat profesorii. Cei de matematică din gimnaziu, de matematică şi fizica din liceu... mă iubeau pentru că le ofeream rezultate, dar o făceau dezinteresat. M-a marcat şi profesorul universitar de matematică Enescu. Era vertical, remarcabil.
Din punct de vedere sentimental, un loc aparte îl au cei 17 ani de căsătorie. Am o fetiţă minunată care are rezultate bune la matematică. M-au marcat şi oamenii de litere cu care am colaborat între anii 1995-1998. Mi-au plăcut enorm. Din păcate, m-am distanţat puţin de ei. Este vorba de Piru, de profesorul Ciobanu din Oneşti.
LATURA SENSIBILĂ
Rep.: Vă plac animalele?
N.P.: Câinii îmi plac foarte mult. Nu am, din cauză că ar strica ordinea mondială din apartament. Deşi stau la un bloc de 8 etaje, sec, nişte gugustiuci au încercat să-şi facă un cuib la fereastra mea. Când am văzut cât de hotaraţi sunt, am cumpărat un coş pe care l-am pus în faţa geamului şi pe care l-am legat de calorifer. Am avut două rânduri de pui. Pentru fetiţa mea a fost o bucurie foarte mare. M-a şocat insistenţa lor.
Rep.: Sunteţi un împătimit al vânătorii? Vă place tirul?
N.P.: Nu sunt vânător, dar îmi place să merg la o tragere. Nu le scap niciodată. Nu mai am aceleaşi reflexe ca în armată, când trageam cu toate armele. Trageam foarte bine în special cu puşca semiautomată pe timp de noapte. Am o obsesie pentru legalitate.
POLITICIANUL
Rep.: Regretaţi că aţi intrat în politică?
N.P.: Nu. Aş fi regretat dacă nu aş fi intrat în politică. Dacă noi, cei mai tineri, mai proaspeţi, mai altfel, nu ne-am fi implicat, atunci ar fi fost un dezastru. Trebuie să fim prezenţi. Eu nu sunt genul care să execute ordine. Dacă nu sunt mulţumit de ceva, mă retrag şi încep să lucrez în alte domenii.
Rep.: Aţi recomanda unui tânăr să intre în politică?
N.P.: Am oftat când am primit această întrebare. Îţi trebuie un stomac tare. Dacă nu ai reuşit să faci ceva în viaţa ta, dacă nu eşti independent din punct de vedere financiar, atunci ai o mare problemă. Eu nu am fost un om care să traiască din politică. Cred că ar trebui să intre în politică după ce are experienţa într-un domeniu, după ce a acumulat cunoştinţe, atunci când are un cuvânt de spus în acel domeniu. Este nevoie de tineri pentru a elimina umplutura din politică. Este nevoie de întinerirea clasei politice. Observaţie: să nu vină cu un mesaj de reformă tineresc şi după cinci ani să fie cei mai abili în a rafina mesajul politicienilor comunişti. (Tinerii - n.r.) au învăţat să mintă.
Rep.: Un mesaj pentru ieşeni.
N.P.: Îi aştept la mine la cabinet. În concediu mi-a lipsit media românească, dar oamenii pe care i-am cunoscut nu vorbeau despre criză. Pentru ei, Universul este în cu totul şi cu totul alte zone de interes. Omul nu vede în politică ceva interesant. Nu pierd contactul cu oamenii. Sunt momente în care nu pot să-i ajut pentru că nu am prerogativele necesare. Acelora le dau sfaturi. Este o problemă: mulţi nu ştiu ce atribuţii au autorităţile. Oricum, îi aştept la mine la cabinet.
Autor: A consemnat Marius PARCIU, Flacăra Iaşului
