deputat Nicusor Paduraru
Colegiul 12 Nicolina Iasi
> Filmul zilei  
  > Newsletter  
 Nume
 
 E-mail
 
 
  > Log in  
  utilizator
 
  parola
 
  -recuperare parola
> Turnul din Strada Elena Doamna are aviz negativ de la Comisia de Monumente

Nereguli peste neregului la Serviciul de Urbanism din cadrul Primăriei Municipiului Iaşi.
Deputatul PD-L Nicuşor Păduraru a prezentat astăzi un document din care reiese că turnul de 155 de metri de pe strada Elena Doamna a primit aviz negativ din partea Direcţiei Judeţene pentru Cultură. Comisia de Monumente s-a pronunţat încă din iunie 2008, însă niciun consilier local nu a ştiut de această hotărâre.

Arhitectul şef Tudor Vericeanu, dar şi şefa Serviciului de Urbanism Ana-Maria Târziu au susţinut sus şi tare că nu este nevoie de întocmirea unui PUZ - CP de zona protejată.
Nicuşor Păduraru, deputat PD-L: "Lipsa unui asemenea aviz este cel puţin delicată pentru aparatul tehnic al Primăriei, pentru ca atunci când s-a discutat la nivelul Comisiei de Urbanism ar fi trebuit ca aparatul tehnic să prezinte consilierilor faptul că şi anul trecut acest aviz negativ din partea Comisiei Monumentelor Istorice a fost dat, aşa încât consilierii să voteze în cunoştinţă de cauză. Această hârtie demonstrează faptul că ceva nu funcţionează."
Din adresa pe care deputatul Nicuşor Păduraru a primit-o de la Direcţia pentru Cultură reiese clar că terenul pe care ar trebui construit turnul este în zona de protecţie a Bisericii Schimbarea la Faţă.
"Despre avizarea PUZ-ului în Consiliul Local am avut informaţii doar din presă, nefiindu-ne solicitat un aviz de specialitate. O încercare de avizare a fost totuşi anul trecut, dar Comisia Zonală a Monumentelor Istorice nu a dat aviz favorabil", mai scrie în adresa semnată de directorul Direcţiei pentru Cultură, Vasile Munteanu. Preşedintele Comisiei de Urbanism, Anghel Ficu s-a arătat mirat când a auzit de acest aviz negativ dat de Comisia Zonală a Monumentelor Istorice pe 16 iunie 2008.
Anghel Ficu, consilier local PNL: "A fost destul de dezbătut proiectul ăsta, s-a amânat de vreo trei-patru ori, ne-a asigurat şi domnul primar în plen că  toul e în regulă, că dosarul corespunde...nu s-a ştiut că există un aviz negativ. Dacă s-ar fi ştiut, s-ar fi făcut public. S-a ridicat această problema la Comisia de Urbanism, iar cei de la Urbanism au zis că nu, nu e zonă protejată şi nu trebuie PUZ CP. Cineva de la Urbanism, cred că Ana Maria Târziu a spus că nu trebuie pentru că este pe partea cealaltă, este tangenţial cu zona protejată."
Democrat -liberalul Sorin Ionescu, singurul consilier  care a votat împotriva acestui proiect în şedinţa de Consiliu Local spune că degeaba a încercat în şedinţele de urbanism să îl convingă, cu legea în mână, pe arhitectul şef Tudor Vericeanu că trebuie întocmit un PUZ de zonă protejată.
Sorin Ionescu, consilier local PD-L: "Am arătat că pe lista monumentelor istorice este cuprins amplasamentul Străzii Elena Doamna, iar arhitectul şef a spus că nu cunosc eu, că chiar dacă acea clădire are adresa pe Strada Elena Doamna, ea e în afara zonei de protecţie. E un abuz ca altele ale lui Vericeanu."
Social - democratul Constantin Neculau a fost unul dintre cei mai aprigi susţinători ai Turnului Albastru, cum el însuşi a numit construcţia de 155 de metri.
Constantin Neculau, consilier local PSD:

-Nu, nu ştiam de treaba asta, nici nu s-a pus problema pentru că nu ne-a informat nimeni.
Noi de unde să ştim că s-a primit aviz negativ?
Nici nu discutăm să îi dăm drumul în comisie  fără să facă PUZ de zona protejată.
Reporter: -Dar a cui este vina că nu a fost prezentat în comisie?
Constantin Neculau: -A serviciului de specialitate care trebuie să prezinte documentele şi e vorba de Serviciul de Urbanism.
Pus în faţa faptului împlinit, primarul Gheorghe Nichita se face că nu ştie ce fac funcţionarii din subordine.
Gheorghe Nichita, primar Iaşi: "Nu confundaţi Primăria cu primarul. Primăria este o instituţie formată din foarte mulţi funcţionari, primarul este altceva."
Totuşi, primarul Gheorghe NIchita a promis că va ţine cont de decizia Ministerului Culturii în cazul turnului de pe Strada Elena Doamna.

Diana Paladescu & Octavian Cucolea , TeleM

> Alte stiri
Deputatul PDL Nicuşor Păduraru a prezentat concluziile unui raport de control efectuat de către doi inspectori din cadrul Ministerului de Finanţe, referitor la modul în care Primăria Iaşi a cheltuit creditul de 200 de milioane de lei, aco ...
  Camera Deputaţilor a adoptat marţi tacit un proiect de lege care prevede că aleşii locali îşi pierd mandatul în cazul condamnărilor prin hotărâri rămase definitive şi irevocabile, anunță Agerpres.   Proiect ...
  Deputatul ieșean Nicușor Păduraru este nemulțumit de faptul că un organism din subordinea Ministerului Culturii și Patrimoniului Național a efectuat un studiu privind vitalitatea culturală a orașelor din România, studiu care nu ...