Joi, 10 septembrie 2009, la Galeriile Anticariat "Dumitru Grumazescu", are loc prezentarea oficială, în prezenţa regizorului Radu Gabrea şi a actorului Marcel Iureş, a filmulului "Călătoria lui Gruber". Filmul tratează pentru prima dată ca subiect cinematografic, momentul istoric intitulat "Pogromul de la Iaşi" din 27 iunie 1941 şi până pe 29 iunie 1941 care este considerat unul din cele mai violente masacre din istoria evreilor. Filmările s-au desfăşurat pe parcursul a 28 de zile atât la Iaşi, cât şi în Bucureşti. Bugetul estimativ, dedicat realizării filmului, s-a situat în jurul sumei de 750 mii Euro. Filmul "Călătoria lui Gruber" porneşte şi se bazează, în mare parte, pe realitatea constatată în vizita la Iaşi a jurnalistului italian Curzio Malaparte, chiar în perioada în care a avut loc Pogromul. Realizat dupa un scenariu original, rezultat al propriilor cercetări ale scenariştilor Răzvan Rădulescu şi Alexandru Baciu, filmul povesteşte vizita la Iaşi a celebrului ziarist şi scriitor ajuns în acest oraş. Pelicula se doreşte şi o primă proiecţie cinematografică ce trateaza unul dintre cele mai sensibile şi năucitoare momente istorice româneşti derulate în perioada celui de-al Doilea Război Mondial. În Iaşi, o parte din filmări au fost realizate în zona Râpa Galbenă. Ineditul şi interesul pentru această realizare filmografică constă în faptul că abordează o problemă istorică foarte sensibilă şi care a fost dezbatută atât pro, dar şi contra de istorici. Pentru prima dată în ultimii ani, ieşenii au prilejul să vizioneze un film cu tema istorică petrecut chiar în capitala Moldovei. Un alt fapt curios este că filmul nu este jucat în limba română, existând doar câteva fraze rostite de actori, ci în franceză şi italiană în mare parte. Din distribuţie fac parte actorii Florin Piersic jr, Marcel Iureş, Răzvan Vasilescu, Alexandru Bindea sau Constantin Florescu. Spectacolul de Gala al filmului, la Iaşi, este programat pe 21 septembrie la cinematograful Republica.
Valentin HUTANU, Bună ziua Iaşi




