Pe data de 13 septembrie, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Iaşi (ISU) sărbătoreşte împlinirea a 161 ani de la bătălia din Dealul Spirii, dusă de pompierii români împotriva trupelor otomane. În acest context, conducerea ISU a solicitat Primăriei aprobarea locaţiei. "Dorim să organizăm o expoziţie de tehnică şi echipamente de intervenţie în situaţii de urgenţă. Programul va fi mai mare şi implică depuneri de coroane sau prezentarea unui film despre activitatea noastră. Deocamdată, nu avem nici un răspuns de la Primărie", a precizat Ştefan Lazăr, inspector şef ISU. Şeful ISU suţine că în acest an, din cauza crizei financiare, nu vor fi organizate simulări de intervenţie. În aceste condiţii, atât cei mici cât şi cei mari vor putea admira echipamentele şi tehnica celor de la ISU, care în decursul anilor au fost folosite pentru salvarea de vieţi omeneşti.
Ciprian BOARU, Bună ziua Iaşi




