Timp de o săptămână, sala Sporturilor din Iaşi va fi gazda celui mai puternic turneu de şah din România. În perioada 19-25 august Iaşul va fi locul de întâlnire al celor mai importanţi şahişti din lume, care se vor bate pentru cele mai înalte poziţii în cadrul etapei de Balcaniada din circuitul Grand Prix Balcani.
Vor fi aproximativ 300 de participanţi din 8 ţări: Rusia, Republica Moldova, Polonia, Israel, Ungaria, Bulgaria, Serbia şi România. Dintre participanţi, peste 100 sunt din România. Vor concura atât seniori, cât şi copii, cu varsta de până la 12 ani.
Fondul de premiere este de 9000 de euro, dintre care pentru seniori este alocată suma de 7500 de euro, iar pentru cei mici, de 1500 de euro. Vor fi premiaţi primii 5 sportivi de la fiecare categorie de vârstă: 12,10 şi 8 ani. Pentru desfăşurarea acestui eveniment, municipalitatea ieşeană a contribuit cu suma de 13 mii de lei.
Ieşenii interesaţi şi pasionaţi de sportul minţii au posibilitatea de a vedea îndeaproape cum joacă sportivii, şi care le sunt mişcările pe tabla de şah. Organizatorii s-au gândit să le permită să se deplaseze printre mese, evident, cu respectarea unor cerinţe obligatorii: să nu îi perturbe pe jucători şi să păstreze liniştea.
Ieşeanul




