Astăzi, 3 martie 2010, în cadrul şedintei Comisiei de Industrie şi Servicii din Camera Deputaţilor, deputatul PD-L Nicuşor Păduraru a solicitat sprijinul, domnului Dan-Valentin Fătuloiu, chestor şef de poliţie în cadrul Ministerul Administraţiei şi Internelor, pentru combaterea evaziunii fiscale şi a activităţilor ilegale de exploatare a carierelor de materiale de constructie şi anume a balastierelor.
S-a solicitat iniţierea unui dialog instituţional, prin care CNADR, ANAF, ARR, Ministerul Mediului împreună cu Poliţia Rutieră precum şi alte instituţii care să găsească soluţii de îmbunătăţire a legislaţiei în domeniu.
“Este cunoscut faptul că în fiecare an observăm maşini de mare tonaj supraîncărcate pe drumurile naţionale. Cea mai mare parte a acestor transporturi se efectuează în condiţii ilegale, iar autorităţile responsabile nu au cadrul legislativ ferm care să le permită să oprească acest fenomen. Pentru mine fiecare groapă sau denivelare vizibilă cu ochiul liber în zonele cu balastiere de exemplu, sunt o demonstraţie a unor posibile acte de corupţie. La fel, coloanele de maşini grele trase pe dreapta atunci când se efectuează razii sau controale sunt de asemenea o demonstraţie a faptului că acei transportatori nu respectă legea şi au găsit portiţe în lege pe care le folosesc pentru a evita verificările” a declarat deputatul Nicuşor Păduraru.
Deputatul Nicuşor Păduraru consideră că autorităţile locale, centrale şi alte instituţii abilitate sunt nevoite să cheltuiască sume imense din buget pentru a repara drumurile publice distruse din motivele menţionate, în loc să modernizeze sau să repare şi alte zone care au nevoie clară de resurse.
Estimările Confederaţiei Operatorilor şi Transportatorilor Autorizaţi din România COTAR, menţionează o pierdere fiscală anuală a statului de aproximativ 200 de milioane de Euro, sume care ar ajunge ilicit în buzunarele piraţilor din transporturi şi nu numai, afectând activităţile desfăşurate corect de transportatorii rutieri care respectă legea.




