Rezumat al conferinţei de presă din data de 12 august 2009
Astăzi la Cabinetul Parlamentar al Deputatului PD-L Nicuşor Păduraru în cadrul conferinţei de presă a fost prezentată situaţia parcurilor din Colegiul 12 Nicolina, imagini ale stării acestor parcuri putând fi regăsite la adresa: http://www.nicusorpaduraru.ro/menu/4,10/Media+Center/Galerie+foto.html
Deputatul PD-L Nicuşor Păduraru a lansat o campanie de strângere de semnături care se va desfăşura pe raza Colegiului Nr.12 din Iaşi, în acelaşi timp cu o campanie on-line ce va fi functională în cel mai scurt timp posibil la adresa: http://www.petitieonline.ro/petitie-p49814053.html
Pe raza cartierelor din Colegiul 12 Nicolina se află un număr de 25 de parcuri (spaţii de joacă pentru copii) din care 9 sunt reamenajate şi 16 neamenajate încă din anii în care au fost construite (25-30 ani). Chiar şi în cazul parcurilor amenajate ele nu sunt suficient de bine întreţinute existând riscul ca cei mici să se accidenteze din cauza unor suprafeţe contondente ale unor platforme de ciment sau a suprafeţelor dure şi a pietrelor care le acoperă.
Deputatul PD-L va transmite grupului de consilieri ai PDL propunerile sale pentru a fi susţinute de către aceştia în relaţia de parteneriat pentru Iaşi.
„ Având în vedere faptul că la nivel politic s-a agreat colaborarea dintre PSD şi PDL pe plan local am convingerea că Primăria va răspunde pozitiv acestui demers, care dealtfel este în interesul cetăţenilor şi trebuie să fie o preocupare a Primăriei, intervenţia acesteia putând să se realizeze cu resurse mici şi într-un timp destul de scurt, nefiind vorba de resurse financiare similare marilor investiţii, ci doar de voinţă.”
În cadrul conferinţei de presă s-a menţionat că demersul vine ca urmare a solicitării doamnelor Matei Petronela şi Simionescu Veronica, care au sesizat starea nemulţumitoare a parcului situate în Str. Bradului, Nr.13-15, Bl.H1. Deputatul PD-L Nicuşor Păduraru a verificat personal toate parcurile din colegiu unde a fost ales uninominal sesizând necesitatea unei intervenţii a Administraţiei Locale prin intermediul acestei conferinţe de presă.
În Cadrul conferinţei au mai fost abordate următoarele subiecte:
- Deputatul PD-L Nicuşor Păduraru este nemulţumit de atitudinea constant deviantă a PSD la nivel naţional de neasumare a unor reforme absolut necesare la nivel guvernamental şi va solicita forurilor de conducere de la nivel judeţean ai central ca în contextul interesului naţional să se solicite foarte ferm PSD să respecte deciziile luate la nivel guvernamental;
- Deputatul PD-L Nicuşor Păduraru şi-a exprimat deasemena nemuţumirea faţă de întârzierea unor răspunsuri solicitate Ministerului Administraţiei şi Internelor precum şi Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Inovării;
- Ca urmare a unor sesizări primite la Cabinetul Parlamentar cu referire la colectarea taxei verzi corespunzătoare respectării directivelor europene pe linia legislaţiei de mediu şi datorită faptului că încă mai sunt necesare modificări legislative în domeniu, împreună cu mai mulţi parlamentari ai PD-L în acestă toamnă se vor iniţia propuneri legislative care să permită, printre altele , o mai bună transparenţă asupra acestor fonduri precum şi clarificarea modului în care să fie controlate fiscal asociaţiile, ONg-urile sau fundaţiile care au acest obiect de activitate.




