deputat Nicusor Paduraru
Colegiul 12 Nicolina Iasi
> Filmul zilei  
  > Newsletter  
 Nume
 
 E-mail
 
 
  > Log in  
  utilizator
 
  parola
 
  -recuperare parola
> Comunicat de presa, 13 noiembrie 2011

 

În perioada 17-18 noiembrie deputatul  Nicuşor Păduraru  va  participa la reuniunea “Club 27”, organizată la Berlin de Grupul Parlamentar al Uniunii Creştin-Democrate din Bundestag-ul german. Reuniunea va presupune o serie de discuţii pe teme de actualitate ale Uniunii Europene, legate de poziţionarea Europei la nivelul economiei globale precum şi susţinerea tranziţiei la democraţie în ţările mediteraneene.

 

Evenimentul se va desfăşura pe parcursul celor două zile în clădirea Reichstag, sediul Parlamentului German, fiind programată de asemenea o întâlnire ce va avea loc vineri 18 noiembrie 2011, cu Cancelarul Federal, dr. Angela Merkel.

 

“Reuniunea de la Berlin va permite consolidarea relaţiilor bilaterale şi continuarea unor demersuri  de  acţiune  comună  la  nivelul Uniunii  Europene. De altfel, prezenţa la reuniunea “Club 27” urmează la numai câteva zile după vizita oficială a Preşedintelui României - Traian Băsescu şi este un semnal pozitiv de consolidare a dialogului cu Germania“, a declarat vice-preşedintele Comisiei de Afaceri Europene a Camerei Deputaţilor  Nicuşor Păduraru.



Biroul de presă
Cabinet parlamentar -  Deputat Nicuşor Păduraru