Perceput în mediile politice ca un intelectual, fostul prefect al Iaşiului şi actualul deputat PDL Nicuşor Păduraru este un apărător fervent al profesionalizării administraţiei publice şi un adept al consolidării poziţiilor de dreapta ale democrat-liberalilor. În exclusivitate pentru revista Q Magazine, Nicuşor Păduraru face o scurtă analiză a situaţiei PDL în politica românească.
Q Magazine: Cum aţi trecut de la politica administraţiei locale la politica „mare”, de partid?
Nicuşor Păduraru: Cred că faceţi referire la calitatea de parlamentar faţă de cea de ales local. Răspunsul este scurt: am trecut foarte repede. Eu nu am avut o carieră politică construită meticulos. Am intrat în politică după o carieră profesională destul de dinamică, ce nu dădea semne de interes faţă de politică. Am considerat că e timpul să mă implic şi în politică şi am făcut-o direct la nivelul care am considerat că mă caracterizează.
Q: Nu aţi avut niciun fel de complexe politice în 2006 în a colabora cu Casa Regală pe timpul cât aţi fost prefect-interimar la Iaşi. Mai credeţi în ideea regală?
N.P.: Nu voi avea niciodată complexe legate de respectul faţă de Casa Regală. Cred chiar că va veni o vreme când se va discuta foarte serios despre spiritul monarhist. Nu am avut complexe nici acum, la prezenţa Majestăţii Sale în plenul Parlamentului. Consider că istoria României a fost marcată pozitiv în evoluţia sa de prezenţa Casei Regale şi nu ezit să o spun în orice conjunctură.
Q: Având în vedere că reprezentanţii guvernului din teritoriu sunt oricum sub semnul unor numiri politice, nu ar trebui politizată din nou administraţia locală, cea care face politica guvernului? Nu ar trebui să fie legiferată din nou această situaţie?
N.P.: A doua întrebare cred că este legată de activitatea prefecţilor, pentru că administraţia locală în adevăratul ei sens nu se încadrează în termenii întrebării. Prefecţii fac politica Guvernului însă nu sunt membri de partid. M-am gândit mult la politizarea din nou a acestei funcţii publice. Pare natural un asemenea gest. În fapt, în majoritatea cazurilor, relaţia cu partidul de guvernare este efectivă. Depinde însa ce vrem: dacă suntem conservatori şi nu vrem modernizarea administraţiei, e o metodă simplă de a sta pe loc. Eu am o părere diferită: profesionalizarea administraţiei publice e o necesitate mai mare decât moftul politic, consider că întotdeauna va exista o afinitate politică a celor în funcţie, însă e necesar să fie apolitici pentru a asigura echilibrul administraţiei locale.
Q: Sunteţi printre puţinii care au reuşit să fie văzuţi ca „un critic” al actualei stări de fapt din PDL. Poate doar Toader Paleologu s-a mai exprimat aşa de plastic la adresa colegilor de partid. Cum vă vedeţi cariera în PDL, după ce iniţial aţi făcut parte din PNL?
N.P.: Eu mă consider un om de dreapta autentic. Cât timp mă regăsesc în echipa din care fac parte şi îmi pot exprima opiniile liber, nu am o problemă să mă gândesc la cariera mea politică. Nu confundaţi însă orientarea de dreapta cu PNL. Cu tot respectul faţă de PNL, eu nu pot să trec însă peste asocierea cu PSD, probabil că nici liberalii adevăraţi nu înghit asta. Poate că într-o zi îmi vor reveni, cel mai frumos proiect politic de dreapta a fost Alianţa D.A., aş vrea să fim parteneri din nou cândva. În PDL, ceea ce mi-aş dori mai mult ţine de respectul faţă de elite. Sunt unii colegi care ar trebui să se retragă din prima linie, au obiceiuri sau apucături de stânga sau sunt vedete fără un trecut profesional care să îi recomande. Nu diger uşor liderii „căzuţi” pe scaune de demnitari fără să le fie apreciată şi recunoscută calitatea profesională.
Q: Ştim cu toţii, cel puţin din manualele de introducere în Ştiinţele Politice, că există o doctrină liberală. Există o doctrină democrat-liberală sau doar un comportament democrat-liberal adaptat după angoasele preşedintelui Traian Băsescu? Putem vorbi despre un curent „băsescianist” aşa cum spun nişte euro-parlamentari PDL?
N.P.: Atenţie, în aceleaşi manuale, liberalismul autentic (vezi cum arată în Europa) bate spre stânga, nu spre dreapta. În România, nici conservatorismul nu mai este ceea ce fusese în vremea lui Petre Carp. Nu îmi spuneţi că Voiculescu respectă manualele de Ştiinţe Politice. În politica românească vorbim de orientare spre dreapta sau spre stânga. În PDL, dacă nu era Băsescu, stânga ar fi fost dominantă. Orientarea spre popularii europeni a fost o mişcare politică înţeleaptă. Mie nu mi se pare că, din punct de vedere comportamental, în PDL ar fi numai „băsescianism”. Dimpotrivă, chiar unii dintre liderii actuali, deseori sar serios „de pe şine” şi ameninţă proiectele politice importante. Corecţiile „băsescianiste” nu fac faţă tuturor acestor deviaţii. Doctrinar, suntem din familia popularilor europeni. Mai avem însă de lucru pentru a ne construi constant reflexul de dreapta.
Q: Societatea civilă acuză derapajele pe care preşedintele Traian Băsescu le face în actul său prezidenţial. Va protesta PDL atunci când, peste 3 sau 4 ani va fi un alt preşedinte, care se va comporta în acelaşi fel, favorizând partidul din care va proveni?
N.P.: Aceeaşi societate civilă însă nu acuză limbajul clasei politice actuale în ansamblul său şi nici nu cultivă o politică a elitelor de care avem atât de mare nevoie. Nici eu nu agreez derapajele de atitudine, calitatea criticii în politică arată măsura în care te respecţi pe tine însuţi. Cât priveşte chestia cu favorizarea partidului din care provine, să nu creăm iluzii false. Întotdeauna va exista o relaţie de suflet a preşedintelui cu partidul din care provine. Indiferent de cine va fi preşedinte.
Q: Dincolo de politică, se spune că „omul sfinţeşte locul”. Cât de mult înseamnă Constantin Simirad pentru Iaşi, omul care a candidat pentru un partid, dar care a anunţat că va candida pentru altul?
N.P.: Da, omul sfinţeşte locul, iar în administraţia publică acest lucru se vede mai bine decât în multe alte locuri. Constantin Simirad se joacă politic precum pisicile cu canarii, te amuză însă, e întotdeauna imprevizibil. Consecvenţa domniei sale în politică există, însă, e trecută doar prin filtrul personalităţii pe care o are. Jocul în politică fără prima parte a întrebării nu foloseşte la nimic. Constantin Simirad este însă o personalitate pentru politica ieşeană, altfel nu ar atrage atât de mult atenţia, nu?
Q: Au fost foarte asumări de răspundere ale guvernului la care Opoziţia a depus moţiuni de cenzură. Şi probabil va mai urma încă una pentru „Legea Comasării”. De ce nu vă asumaţi şi parlamentar aceste „asumări guvernamentale” prin ridicarea din bănci? Există oare o frică în interiorul PDL? Nu vi se pare ciudat că propriii parlamentari nu-şi susţin guvernul?
N.P.: Asta e o aiureală. În politică acest joc al gesturilor cerute parlamentarilor puterii e doar o figură de stil. Nu ne jucăm la groapa de nisip, e necesară maturitatea exprimată altfel decât prin specularea unor jocuri politice ale opoziţiei. Dacă vorbim de moţiuni de cenzură, primii care trebuie să le voteze sunt cei din opoziţie. Evident, pentru media, rebelii sunt delicatesa, de multe ori aceştia ies din reguli doar pentru mediatizare şi nu pentru consecvenţa opiniilor.
Sursa:QMagazine
